Organizația Municipală PNL Iași (BPM PNL Iași)

Marius Sorin DANGĂ
Marius Sorin DANGĂPreședinte Biroul Politic Municipal Iași

Organizația municipală este condusă de un Comitet de Coordonare Local (CCL) precum și de un Birou Politic Local (BPL) care pune în practică hotărârile CCL fiind organismul permanent de conducere a activității partidului, la nivel local, între reuniunile CCL. Conform Regulamentului PNL, CCL este format din toti membrii organizatiei respective.

Atribuții Principale

Comitetul de Coordonare Local (CCL) este organismul de conducere a activității politice pe teritoriul unui municipiu, a unui oraș sau a unei comune.
CCL se subordonează CCJ și, între ședințele acestuia, CDJ și BPJ.
BPL este organismul permanent de conducere a activității partidului, la nivel local, între reuniunile CCL.

Responsabil de punerea în practică a hotărârilor CCL. BPL se întrunește lunar pentru a discuta și a implementa măsurile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite.

Monitorizarea și coordonarea activităților desfășurate de toate structurile subordonate.
Supravegherea implementării proiectelor la nivel local, asigurând respectarea strategiei și obiectivelor partidului.
Asigurarea sprijinului pentru toate inițiativele și nevoile comunității, promovând dezvoltarea locală.

SECRETAR GENERAL

Chirica Mihai
Chirica MihaiPrimarul Municipiului Iași
Juravle Daniel
Juravle DanielSecretar General

PRIM-VICEPREȘEDINȚI

Bostan Ciprian
Bostan CiprianPrim Vice-Președinte
Boz Eduard
Boz EduardPrim Vice-Președinte
Andrieș Marius Alin
Andrieș Marius AlinPrim Vice-Președinte BPJ - Relația cu organizația municipală

VICEPREȘEDINȚI

Bulgaru Liviu
Bulgaru LiviuVicepreședinte
Pantilimonescu Theodor
Pantilimonescu TheodorVicepreședinte
Nepotu Grigore
Nepotu GrigoreVicepreședinte
Rîpanu Marius Ionuț
Rîpanu Marius IonuțVicepreședinte
Iliescu Bogdan Florin
Iliescu Bogdan FlorinVicepreședinte
Horhogea Oana
Horhogea OanaVicepreședinte
Ciochina Alexandru
Ciochina AlexandruVicepreședinte
Caliman Adrian
Caliman AdrianVicepreședinte
Botez Radu
Botez RaduVicepreședinte

MEMBRI

Agache Bogdan
Agache BogdanMembru
Alexa Antonica
Alexa AntonicaMembru
Bădărau Andrei Daniel
Bădărau Andrei DanielMembru
Dura Alexandru Ionut
Dura Alexandru IonutMembru
Cantea Liviuta
Cantea LiviutaMembru
Dascălu Andrei
Dascălu AndreiMembru
Dornean Tudor
Dornean TudorMembru
Flutur Georgel Sorin
Flutur Georgel SorinMembru
Grivinca Vasile
Grivinca VasileMembru
Halip Laurentiu
Halip LaurentiuMembru
Năvodaru Laurențiu
Năvodaru LaurențiuMembru
Popa Iordache
Popa IordacheMembru
Scripniciuc Ioan
Scripniciuc IoanMembru
Ștefanachi Bogdan
Ștefanachi BogdanMembru
Ciobotaru Florentin Traian
Ciobotaru Florentin TraianMembru/Consilier local
Pintilie Liliana
Pintilie LilianaMembru/Consilier local
Tăutu Iuliana Daniela
Tăutu Iuliana DanielaMembru/Consilier local

Secretari generali adjuncți

Stanciu Cosmin
Stanciu CosminSecretar General Adjunct
Stavarache Razvan
Stavarache RazvanSecretar General Adjunct
Hantelmann Adrian
Hantelmann AdrianSecretar General Adjunct
Chelaru Alexandru
Chelaru AlexandruSecretar Trezorier

PREȘEDINȚI ORGANIZAȚII POLITICE

Ursache Ioan
Ursache IoanPreședinte TNL Mun. Iași
Chirilă Andrei
Chirilă AndreiPreședinte CSL Mun. Iași
Rata Florin
Rata FlorinPresedinte CEL Mun. Iasi
Scripcaru Călin
Scripcaru CălinPreședinte OSNL. Iași
Rotaru Angela
Rotaru AngelaPreședinte OFL Mun. Iași

PREȘEDINȚI ORGANIZAȚII DE CARTIER

Alecu Călin
Alecu CălinPreședinte Org. Cartier
Bivol Teodor
Bivol TeodorPreședinte Org. Cartier
Brunello Adrian
Brunello AdrianPresedinte Org. Cartier
Ciobotaru Paul Gheorghiță
Ciobotaru Paul GheorghițăPreședinte Org. Cartier
Ișan Elena
Ișan ElenaPreședinte Org. Cartier
Manoliu Monica
Manoliu MonicaPreședinte Org. Cartier
Motrescu Iuliana
Motrescu IulianaPreședinte Org. Cartier
Nenerică Vasile
Nenerică VasilePreședinte Org. Cartier
Panțiru Eugen Cosmin
Panțiru Eugen CosminPreședinte Org. Cartier
Sonohat Petronela
Sonohat PetronelaPreședinte Org. Cartier
Tudosă Nicușor
Tudosă NicușorPreședinte Org. Cartier