464348851 961408606031478 3424819490995056494 n - PNL
Organizația județeană PNL Iasi a dat startul celei mai importante campanii pentru țara noastră și susține cu toată încrederea candidatura lui Nicolae Ionel Ciucă la mandatul de președinte al României.
Partidul Naţional Liberal are cel mai bun candidat, cel mai bun program de guvernare, cei mai buni miniștri și cei mai performanți primari. Toate acestea arată că PNL este un partid preocupat de bunăstarea românilor și de dezvoltarea țării noastre, pe un traseu european și democratic. Autostrăzile A7 și A8 au avansat în perioada Guvernului Ciucă pentru ca astăzi ele să se poată afla în diferite stadii de implementare.
Noul Terminal T4 de la Aeroportul Internațional Iași a fost construit cu fonduri europene, dar și cu sprijin de la Guvernul României. În realizarea acestui proiect, a fost crucială susținerea premierului Nicolae Ciucă și miniștrilor liberali. Prin implicarea și demersurile Guvernului Ciucă, Spitalul Regional de Urgență Iași a ajuns să fie astăzi cel mai avansat dintre cele trei proiecte ale spitalelor regionale din țară.
Cu sprijinul Guvernului Ciucă și a miniștrilor liberali ai Energiei, a fost lansată achiziția pentru furnizarea și montajul echipamentelor necesare punerii în funcțiune a centralei hidroelectrice de la Pașcani, contractul având o valoare estimată la aproape 70 milioane lei, fără TVA. Prin programul liberal Anghel Saligny, zeci de UAT-uri din județul Iași au putut atrage fonduri pentru modernizarea infrastructurii de drum, apă și canalizare.
464377262 961408706031468 7026223561775841068 n - PNL
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!