7cc700a7 250f 49b1 80a0 1bae78a1c325 scaled - PNL

Parlamentarii PNL Iași vor susține în viitorul legislativ proiectele majore ale Iașului în domeniul sănătății pentru că Iașul are nevoie urgentă de investiții în medicină, în condițiile în care România va aloca 8% din PIB pentru sănătate până în 2028, asigurând cea mai mare creștere bugetară din ultimii 30 de ani.

Spitalul de Boli Respiratorii din Bucium va fi primul spital construit de la zero de Consiliul Județean Iași, care a realizat toată documentația pentru acest proiect de investiții. Acesta va avea 350 de paturi, dintre care 320 pentru spitalizare continuă, 10 pentru spitalizare de zi și 20 pentru terapie intensivă. Investiția se ridică la 458 milioane de lei (fără TVA), finanțată din fonduri europene (Programul Sănătate 2021–2027). Spitalul va oferi tratamente de ultimă generație pentru peste 15.000 de pacienți anual, incluzând singura Secție de Chirurgie Toracică din regiune și un Centru de pregătire pentru Rezidențiat.

De asemenea, parlamentarii PNL Iași vor continua să facă toate demersurile pentru finalizarea Spitalului Regional de Urgență. Cu o capacitate de 850 de paturi, acest proiect strategic va deservi întreaga regiune de Nord-Est. Este o investiție de peste 500 de milioane de euro, finanțată din fonduri europene.

În plus, parlamentarii PNL Iași și administrația județeană liberală fac eforturi pentru construirea noului Institut de Boli Cardiovasculare, un proiect în valoare de 300 milioane de euro, pregătit pentru finanțare, cu toată documentația la cheie. Institutul va salva vieți și va reduce timpul de intervenție pentru pacienții din Nord-Estul României.

 

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!