În prezența conducerii liberale a Consiliul Județean Iași, primari din județul nostru și autorități din Republica Moldova, a fost semnat contractul pentru construcția noului pod peste Prut, parte a proiectului Autostrăzii A8.
„Acesta va fi primul pod nou construit peste Prut din ultimii 60 de ani, pe care se va circula la nivel de autostradă, făcând parte din proiectul Autostrăzii A8. Podul va avea și punct de trecere a frontierei, care va interconecta infrastructurile rutiere între ambele state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova). Este un moment fericit pentru comunitățile noastre și un pas spre normalitate. Și pentru România, și pentru Republica Moldova conectarea prin acest pod va însemna dezvoltare economică, socială, culturală și întărirea legăturilor profunde dintre comunitățile noastre.” – Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.
Principalele caracteristici ale podului:
➡ 261,20 m lungime pod nou peste Prut (câte un pod pentru fiecare sens de circulație)
➡ 2 benzi pe sens + trotuare
➡ 13 m lățime pod nou (Etapa I) + 11,25 m (Etapa II)
➡ 8 m lățime parte carosabilă
➡ 1 km lungime traseu
➡ 4 x 3,75 m parte carosabilă drum de legătură
➡ punct de control trecere frontieră, care va fi dotat cu parcări pentru autovehicule mari, autoturisme și spatii închise destinate verificării amănunțite a autoturismelor și tirurilor.
Durata contractului va fi de 24 luni, din care 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, în valoare de peste 151,68 milioane lei, fără TVA, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei.